EXCLUSIV | Miriuță l-a adus la Concordia pe unul dintre cei mai buni marcatori ai Ligii 1 din ultimele sezoane. Vine și un fost căpitan de la U Cluj

Redactor:
Andru Nenciu
EXCLUSIV | Miriuță l-a adus la Concordia pe unul dintre cei mai buni marcatori ai Ligii 1 din ultimele sezoane. Vine și un fost căpitan de la U Cluj
  • Publicat:
  • Actualizat:

Plecat de la Poli Timișoara după doar cinci etape, Cristi Bud (31 de ani) a fost convins azi de antrenorul Vasile Miriuță să semneze cu Concordia Chiajna. Miriuță și al doilea marcator al sezonului trecut au colaborat în ediția 2016-2017 la CFR Cluj, iar atacantul a devenit unul dintre preferații tehnicianului născut în Baia Mare. În afara vârfului, Miriuță a reușit să-l convingă și pe Dan Bucșa, fostul căpitan de la Unviersitatea Cluj.

Aflată în clasamentul Ligii 1 pe locul 13 din 14 formații, Concordia a adunat doar două puncte în opt etape, însă Miriuță, susținut de primarul Mircea Minea, și-a propus să întărească lotul ilfovenilor. După sosirile lui Marc și Bawab, Miriuță îl va readuce la echipă pe portarul Caparco și va da un suflu nou echipei prin înregimentarea lui Dan Bucșa, fost căpitan la Universitatea Cluj, fotbalist cu care antrenorul a lucrat și la Gyor.

Lor li se va adăuga, începând de etapa viitoare, și Cristi Bud, care va reveni în Liga 1 după mai puțin de o lună de pauză.

Văzut drept un transfer foarte important pentru ACS Poli, Cristi Bud s-a despărțit, la începutul lunii august, de gruparea de pe Bega după cinci meciuri în care nu a marcat niciun gol, acuzând problemele financiare cu care se confruntă bănățenii și atmosfera proastă de la echipă: „Am simțit că nu este locul meu acolo și că nu pot să progresez. Am decis astfel că e mai bine să ne despărțim acum. Nu am nimic de reproșat nimănui, chiar am rămas în relații bune cu cei din conducerea clubului”, spunea Bud, pe nouă august, când alegea să devină din nou liber de contract.

De-a lungul carierei, Bud a marcat de 69 de ori în 219 meciuri jucate pentru CFR, Gaz Metan, Milsami Orhei, FC Bihor, Pandurii și ACS Poli.

Cotat la 500.000 de euro, Bud a avut o stagiune foarte bună sub comanda lui Miriuță la CFR Cluj, marcând de 13 ori în cele 33 de meciuri în care a fost trimis în teren de antrenorul cu care se va întâlni și la Chiajna.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Au auzit strigăte disperate de sub pământ, iar când s-au apucat de săpat au dat peste un om în viaţă. Bărbatul din Moldova fusese îngropat de viu de patru zile
Au auzit strigăte disperate de sub pământ, iar când s-au apucat de săpat au dat peste un om în viaţă.…
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”. Calculul făcut de un celebru economist
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”. Calculul făcut de un celebru…
Halep IUBEȘTE din nou?! E milionar în Top 300 Capital: : Așa s-a întâmplat
Halep IUBEȘTE din nou?! E milionar în Top 300 Capital: : Așa s-a întâmplat
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cadoul ucigaș pe care părinții insistă să-l ofere copiilor lor: „Unii fac eforturi peste limite pentru a îndeplini această dorință”
Cadoul ucigaș pe care părinții insistă să-l ofere copiilor lor: „Unii fac eforturi peste limite pentru a îndeplini această dorință”
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×